Acțiunile asociației

2024

Banii care au intrat în bugetul asociației pe parcursul anului 2024 au fost direcționați astfel:

1. terapia Dariei, aparate și instrumente folosite in recuperare, analize și servicii medicale, suplimente

Anul trecut terapia Dariei a depășit suma de 10.000 euro, iar instrumentele și aparatura necesare în recuperare 4000Euro. O parte din suma a fost acoperită din fondurile asociatiei, restul din fonduri proprii. Pe parcursul anului, Daria a făcut mai multe ședințe intensive de terapie Medek în Targul Mures, hidroterapie în București, terapie ABR (trainingul și evaluarea au avut loc în Brașov), terapie cu laser și terapie Masgutova. Toate aceste terapii au ajutat-o să progreseze astfel încât, în acest moment, Daria merge ținută doar de o mânuță și sperăm să reușim curand să obținem mersul independent.

2. cazuri/proiecte sociale

Beneficiarii noștri sunt în principal familii cu copii cu dizabilități, mame singure și familii din medii defavorizate.

Mai jos regasiti o parte din acțiunile în care am fost implicați pe parcursul anului 2024:

– am trimis peste 200 de pachete către beneficiari cu îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării. Transportul pachetelor a fost acoperit de către asociație

– pe parcursul anului am sortat peste 800kg de îmbrăcăminte și încălțăminte.

– am acoperit costurile unei saptamani de terapie intensivă a unui copil cu TSA sever

– am acoperit kinetoterapia pentru 2 luni pentru un băiețel cu distrofie musculară Duchenne

– am ajutat 6 mămici cu cele necesare nașterii și primului an (hăinuțe, pătuț, cântar, scaun de masa etc)

– am ajutat cu mobilă (pat, saltea,birou, noptiere, canapea, etc) 3 familii cu posibilități reduse

– 2 scaune cu rotile au ajuns la persoane care aveau nevoie și nu și le permiteau

– diverse jucării (leagăn bebe, tricicletă, mașinuțe, etc) au fost donate către familii cu posibilități reduse

– pe parcursul anului am ajutat 3 familii cu alimente și cele necesare traiului de zi cu zi

Mulțumim tuturor celor care au donat către asociația noastră ❤

2023

Banii care au intrat în bugetul asociației pe parcursul anului 2023 au fost direcționați către:

o parte din analizele, serviciile medicale și costurile terapiei de care Daria are nevoie.

Anul trecut doar terapia Dariei a depasit suma de 10.000 euro. O parte din suma a fost acoperita din fondurile asociatiei, restul din fonduri proprii. Pe parcursul anului, pe langa programul celor de la NACD, Daria a facut terapie Medek in Franta si in tara, osteopatie, terapie cu cai (hipoterapie) si 2 sesiuni intensive cu cei de la Swim Lab International.

cazuri/proiecte sociale

Beneficiarii nostri sunt in principal familii cu copii cu dizabilitati, mame singure si familii din medii defavorizate. 

Mai jos regasiti o parte din acțiunile în care am fost implicați pe parcursul anului 2023:

– am trimis peste 300 de pachete către beneficiari cu îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării. Transportul pachetelor a fost acoperit de catre asociatie, costurile pe anul 2023 depășind suma de 8000 ron

– pe parcursul anului am sortat peste 1500kg de îmbrăcăminte și încălțăminte.

– am ajutat 7 mămici cu cele necesare nașterii și pentru primul an (hainuțe, pampers, pătuț, cântar, scaun de masa etc) 

– am ajutat cu mobilă (pat, saltea,birou, noptiere, canapea, mobilă bucătărie, etc) 5 familii cu posibilități reduse

– 2 scaune cu rotile au ajuns la persoane care aveau nevoie si nu si le permiteau

– diverse jucării (leagăn bebe, tricicletă, mașinuțe, etc) au fost donate către familii cu posibilități reduse

– pe parcursul anului am ajutat 3 familii cu alimente și cele necesare traiului de zi cu zi

Multumim tuturor celor care au donat catre asociatia noastra! ❤

2022

Banii care au intrat în bugetul asociației au fost direcționați către:

  • o parte din analizele, serviciile medicale și costurile terapiei de care Daria are nevoie.
  • cazuri/proiecte sociale

În acest moment avem în evidenţă peste 270 de familii (mame singure, familii cu copii cu nevoi speciale, familii din medii defavorizate, etc) pe care le ajutam în mod constant cu lucruri din donații, alimente, pampers, etc și ajutăm punctual alte familii care au nevoie de suport. Mai jos regasiti o parte din acțiunile în care am fost implicați pe parcursul anului 2022:

  • am trimis peste 400 de pachete către beneficiari cu îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării. 
  • pe parcursul anului am sortat peste 2200kg de îmbrăcăminte și încălțăminte.
  • de Crăciun au fost distribuite 43 de pachete cu haine, jucării, dulciuri și alimente
  • am ajutat 6 mămici minore cu cele necesare nașterii și pentru primul an (hainuțe, pampers, pătuț, cântar, etc)
  • 3 cărucioare au fost donate către proaspete mamici 
  • am ajutat cu mobilă (pat, saltea,birou, noptiere, canapea, mobilă bucătărie, etc) 9 familii cu posibilități reduse
  • 2 aragaze și o masină de spălat rufe au fost donate către familii cu copii cu nevoi speciale sau familii cu posibilități reduse. 
  • 3 scaune de mașină au fost donate către familii cu posibilități reduse
  • Diverse jucării (leagăn bebe, tricicletă, mașinuțe, etc) au fost donate către 8 familii cu posibilități reduse
  • Pe parcursul anului am ajutat 4 familii cu alimente și cele necesare traiului de zi cu zi

2021

Avem în evidenţă peste 200 de familii (mame singure, familii cu copii cu nevoi speciale, familii din medii defavorizate, etc) pe care le ajutam în mod constant cu lucruri din donații, alimente, pampers, etc și ajutam punctual alte familii care au nevoie de suport. Mai jos regasiti o parte din acțiunile în care am fost implicați pe parcursul anului 2021 :

  • am trimis peste 400 de pachete către beneficiari cu îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării. 
  • pe parcursul anului am sortat peste 2000kg de îmbrăcăminte și încălțăminte.
  • de Crăciun au fost distribuite 90 de pachete cu haine, jucării, dulciuri și alimente
  • am ajutat 5 mămici cu pătuț, salteluță, scaun de masă, cadita și îmbrăcăminte pentru bebeluși
  • 7 cărucioare au fost donate către proaspete mamici 
  • am ajutat cu mobilă (pat, saltea,noptiere, canapea etc) 4 familii cu posibilități reduse
  • 3 aragaze au fost donate către familii cu copii cu nevoi speciale sau familii cu posibilități reduse. 
  • un carucior cu rotile a fost donat către o persoana care suferă de distrofie musculară Duchenne 
  • un cărucior cu rotile a ajuns la o bătrână care nu mai putea să se deplaseze singură. 

2020

Avem în evidenţa 70 de familii (mame singure, familii cu copii cu nevoi speciale, familii din medii defavorizate, etc) pe care le ajutam în mod constant cu lucruri din donații, alimente, pampers, etc și ajutăm punctual alte familii care au nevoie de suport. Mai jos regăsiți o parte din acțiunile în care am fost implicați pe parcursul anului 2020 :

  • am trimis peste 200 de pachete către beneficiari cu îmbracăminte, încălțăminte și jucării. 
  • am ajutat 7 mămici cu pătuț, salteluță, scaun de masă, cadiță și îmbrăcăminte pentru bebeluși
  •  am redirecționat haine și jucării către o fundație care se ocupă de copii cu dizabilități
  • am fost implicați în strângerea de donații pentru o familie din Dâmbovița căreia i-a ars casa din temelii
  • am fost implicați în strângerea de fonduri pentru o bunică din Petroșani care își crește singură nepoții. 
  • am ajutat în calitate de voluntari la reconstruirea unei case pentru o familie de bătrâni din Bragadiru
  • Am oferit consiliere și suport pentru 8 familii cu copii cu nevoi speciale
  • de Crăciun au fost distribuite 68 de pachete cu haine, jucării și dulciuri.